Jobul ideal

Bă, e greu! Tineri fără locuri de muncă, fabrici închise, greve şi proteste peste tot, oameni proşti şi urâţi la tot pasul, creşterea în funcţie sau urcarea pe scara ierarhică se face pe sistemul cine pupă curul cui cel mai bine şi cel mai gingaş. E de căcat şi e ereditar, nu doar la noi, ci oriunde. Dar e mai de căcat să fii şi urât şi prost, nu prea mai ai şanse de izbândă cu asemenea caracteristici.
Urăsc urâţenia în egală masură cu prostia şi prostia o urasc de mă consumă. Nu interpretaţi greşit, nu cred că am atins perfecţiunea sau ceva, dar n-ai cum să araţi ca asta şi să ai pretenţii să nu fugă lumea de tine pe stradă.
Imaginează-ţi că te duci la un interviu pentru o slujba ca recepţionistă sau ceva ce implică interacţiunea cu oameni normali, nu animale modificate genetic. Cum pula mea îi convingi tu pe ăia să-ţi dea ţie locul când tu araţi ca vaca de mai sus? Îţi dai seama ce-ar gândi omul?  "să moară dracu, dacă nu mă mănâncă asta când îi cer cheia de la cameră, sigur mă răpune vreun infarct diseară că o visez şi-mi cedează inima. Mai bine dorm în cartoane la noapte". Deci n-ai nici o şansă nicăieri.
Ca femeie îţi mai rămân doar fimele porno cu cai, caii nu cred că fac diferenţa între femeie şi iapă, sau sac de box universal. Ca bărbat... nu ştiu, popă? Niciodată nu îţi dai seama cum arată ăia că faţa lor e acoperita tot timpul. La dracu, poate nici nu-s oameni.

O singură dorinţă am în caz că nu reuşesc să fac ceva cu viaţa mea:  nevastă urâtă şi copii proşti, continuarea v-o imaginaţi.

Vrei să te iau de soţie?

Poate nu ştiaţi că acu e şmecher să te căsătoreşti la 19-20 de ani. Şi nu oricum, cererea trebuie să aibă loc într-un loc de vis, extraordinar de romantic, undeva sub claritatea lunii cu vreo 2-3 ponei roz zburdând iar din cer să pice petale de trandafir şi stelele să cânte cel mai romantic cântec.

Dar mai importantă ca toate astea e acţiunea în sine, momentul când e cerută mândra. Neapărat tre să stai în genunchi iar inelul să pice de undeva din cer, sau să fie ascuns în tocul pantofului ei şi când se împiedică, pentru că o să se împiedice poţi să te bazezi pe asta, tocul o să se rupă iar inelul o să se rostogolească într-un mod grandios spre piciorul tău, sunetul lui pe ciment sau unde vă aflaţi voi atunci, să o impresioneze la sânge. Ceva gen my precious varianta feminină, ochii ieşindu-i din cap în timp ce îşi freacă mâinile aşteptând momentul când tu o întrebi.

Acu, eu nu prea înţeleg treaba asta. Adică de ce femeia e cea care trebuie impresionată? De ce să nu fim noi cei impresionaţi?Eu m-am gândit la o cerere mai energică, mai antrenantă.

Locul unde se desfăşoară acţiunea e un pod în flăcări sau ceva, sub pod să fie diferite specii de reptile iar din capătul celălalt al podului să vină plictisit un leu maiestos cu inelul legat de un lanţ cu lacăt la gât. Cheia atârnă la mijlocul podului iar fericita mireasă să aibă nişte cărămizi legate de picioare. Tot ce trebuie să facă e să se grabească pentru ca focul să nu distrugă podul şi dânsa să ajungă friptură pentru frumoasele animale, să sară jumate de metru în sus ca să rupă cheia, apoi să elibereze leul de povara inelului şi în final să ajungă la tine, la capătul podului.
Parcă sună mai mişto cererea mea, a?